Duelul. Drama la vanatoare - Anton Pavlovici Cehov

"Cehov a fost un scriitor polivalent [...]. Proza scurta i-a permis in mod special sa construiasca o imagine mozaicala a lumii moderne. [...] Nu intamplator, particularitatile inovatoare ale artei narative cehoviene sunt probate de impresionantele portrete psihologice ale personajelor, realizate, de obicei, intr-o maniera care permite folosirea mai multor perspective, a mai multor puncte de vedere (pe de o parte, viziunea naratorului, pe de alta parte, reflectarea contradictorie a protagonistului in constiinta celorlalte personaje, precum si autocaracterizarea cu numeroase retractari). [...] Duelul (1891) este unul dintre cele mai lungi texte cehoviene.
[...] La Cehov, duelul este prezentat ca un anacronism si determina un discurs cu conotatii grotesti si tragicomice. [...] Drama la vanatoare poate fi interpretata ca o alternativa parodica si polemica la unele motive dostoievskiene fundamentale din Crima si pedeapsa, Fratii Karamazov si Visul unchiului.. [...] In ansamblu, Drama la vanatoare este o combinatie si o sinteza a mai multor clisee culturale si forme narative, un produs unic al timpului sau.” Camelia Dinu

Fragment:

„Nadejda Fiodorovna se duse de dimineata sa faca o baie in mare si in urma ei mergea bucatareasa Olga, cu urciorul, gheanul de alama, cearsafurile si buretele. In rada portului erau doua vapoare necunoscute, cu cosuri albe murdare, probabil niste vase straine de marfa. Niste barbati imbracati in alb si cu pantofi albi in picioare umblau pe chei si strigau tare in franceza, iar altii le raspundeau de pe vapoare. La bisericuta din oras clopotele bateau vesel.
„Astazi este duminica!" isi aminti cu placere Nadejda Fiodorovna.
Se simtea cat se poate de sanatoasa si era intr-o dispozitie vesela, de sarbatoare. In rochia noua, larga, din santung gros, barbatesc si cu palaria mare de paie, ale carei boruri largi erau indoite mult spre urechi, astfel ca fata ei parea ca priveste dintr-o cutie, Nadejda Fiodorovna se considera foarte dragalasa. Se gandea la faptul ca in tot orasul nu era decat o singura femeie tanara, frumoasa, intelectuala, si aceasta era ea, si ca numai ea stia sa se imbrace ieftin, elegant si cu gust. De exemplu, rochia aceea nu
costase decat 22 de ruble, dar cat era de frumoasa! In tot orasul numai ea putea sa placa barbatilor, si cum acolo erau multi barbati, fara indoiala ca, vrand-nevrand, toti il invidiau pe Laevski.
Era bucuroasa ca Laevski fusese in ultima vreme rece si retinut fata de ea, uneori chiar mojic si badaran; mai inainte, la toate iesirile lui, la privirile dispretuitoare, reci sau ciudate, de neinteles, reactiona prin lacrimi, reprosuri si amenintari ca il va parasi sau ca se va infometa ca sa moara, dar acum doar rosea, il privea vinovata si se bucura ca el nu o mai dezmiarda. Daca ar fi dojenit-o sau ar fi ar fi amenintat-o ar fi fost inca si mai bine si mai placut, deoarece se simtea cat se poate de vinovata fata de el.”