Toc toc - Roald Dahl

O serie de povestiri macabre si rascolitoare

Ce poate merge rau cand o sotie amaneteaza haina de nurca pe care o primeste in dar de la amantul ei? Ce i se poate imtampla nefast unui preot psihotic ale carui enoriase sunt gata sa-l ia sub protectia lor? Cum se poate razbuna, fara sa miste un deget, o femeie traumatizata psihic de sotul ei si ce poate face un barbat a carui sotie crede ca pisica lor e incarnarea lui Franz Liszt? In aceste povestiri macabre si rascolitoare, Roald Dahl exploreaza latura sinistra a naturii umane si felul in care viclenia si egoismul ne pot impinge in situatii neasteptate, greu de gestionat si uneori fara scapare. Stilistic desavarsita si asezonata cu un rafinat umor negru, proza scurta a lui Roald Dahl produce un delicios sentiment de neliniste.

Roald Dahl este unul dintre putinii scriitori pe care-i cunosc despre a caror opera se poate spune pe buna dreptate ca da dependenta. - Irish Times
Fragment din cartea "Toc toc" de Roald Dahl:

"Sapte ani mai tarziu, cand avea saptesprezece ani, pusese pe hartie peste noua mii de retete diferite, toate originale, toate delicioase.
Dar acum, brusc, eforturile ii fura intrerupte de moartea tragica a matusii Glosspan. In timpul noptii, femeia suferi o criza violenta, iar Lexington, care se grabise sa ajunga in dormitorul ei ca sa vada ce era cu atata galagie, o gasi in pat tipand, blestemand, zvarcolindu‑se si innodandu‑se in toate felurile posibile. Intr‑adevar, era teribil de privit, iar tanarul tulburat se agita in jurul ei in pijamale, frangandu‑si mainile si intrebandu‑se ce naiba sa faca. Intr‑un tarziu, in incercarea de a o linisti, aduse o galeata cu apa din iazul de pe pajistea vacilor si i‑o rasturna in cap, dar asta nu facu decat sa intensifice atacul, iar batrana muri intr‑o ora.
- Ce tragedie, zise sarmanul baiat, ciupind‑o de cateva ori ca sa se asigure ca e moarta. Si ce brusc! Ce rapid si ce brusc! Cand in urma cu doar cateva ore parea sa fie in cea mai buna forma. Ba chiar a mancat trei portii mari din cea mai recenta creatie a mea, burgeri picanti din ciuperci, si mi‑a spus ce suculenti au fost.
Dupa ce planse amar cateva minunte, pentru ca‑si iubise foarte mult matusa, isi veni in fire, o duse afara si o ingropa in spatele grajdului.
A doua zi, cand facea curatenie printre bunurile ei, dadu peste un plic care i se adresa, iscalit cu scrisul matusii Glosspan. Il deschise si scoase doua bancnote de cincizeci de dolari si o scrisoare.
Scumpul meu baiat [zicea scrisoarea], stiu ca n‑ai coborat niciodata din munti de cand aveai treisprezece zile, dar de indata ce mor, trebuie sa‑ti pui o pereche de pantofi si o camasa curata si sa cobori in sat ca sa‑l gasesti pe doctor. Roaga‑l pe doctor sa‑ti dea un certificat de deces care sa dovedeasca ca sunt moarta. Apoi du‑te cu certificatul asta la avocatul meu, un domn pe nume Samul Zuckermann, care locuieste in orasul New York si care are o copie a testamentului meu. Domnul Zuckermann se va ocupa de tot. Cu banii din acest plic trebuie sa‑l platesti pe doctor pentru certificat si sa‑ti acoperi costurile calatoriei la New York. Domnul Zuckermann iti va da mai multi bani cand vei ajunge acolo, si cea mai mare dorinta a mea e sa folosesti acei bani mai departe in cercetarile tale culinare si vegetariene si sa continui sa lucrezi la cartea ta grozava pana cand esti multumit si o consideri desavarsita in orice aspect. Matusa ta iubitoare, Glosspan.
Lexington, care mereu facuse tot ce-i spusese matusa lui, baga banii in buzunar, isi puse o pereche de pantofi si o camasa curata si cobori muntele pana in sat, unde locuia doctorul.
- Batrana Glosspan? intreba doctorul. Dumnezeule, e moarta?
- Cat se poate de moarta, raspunse tanarul. Daca veniti acum cu mine acasa, pot s‑o dezgrop ca s‑o vedeti cu ochii dumneavoastra.
- Cat de adanc ai ingropat‑o? intreba doctorul.
- La vreo doi metri, as spune.
- Acum cat timp?
- Oh, acum vreo opt ore.
- Atunci e moarta, declara doctorul. Poftim certificatul."