Neuromantul - William Gibson

• Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura
• Autor distins cu Premiul Hugo pentru literatura
• Autor distins cu Premiul Philip K. Dick pentru literatura

Ciberspatiul! O halucinatie consensuala impartasita zilnic de miliarde de operatori legitimi, reprezentare grafica a datelor extrase din bancile tuturor computerelor. O complexitate inimaginabila. Siruri de lumina aliniate in non-spatiul mintii, roiuri si constelatii de date.

Deconectat definitiv de la extazul ametitor al "matricei", Case duce o existenta de infractor marunt si se simte treptat atras de gandul sinuciderii. Totul se schimba odata cu aparitia unui necunoscut misterios, care ii ofera posibilitatea reconectarii la matrice... in schimbul participarii la o singura misiune.

Ridica mainile, cu palmele in sus si degetele albe usor raschirate si, cu un clic abia auzit, din tecile de sub unghiile grena lunecara zeci de lame de bisturiu, lungi de patru centimetri si cu taisuri duble.

In ceea ce priveste impactul concret al scrierilor sale, William Gibson este probabil cel mai important romancier din ultimele doua decenii. Prima lui trilogie a pus bazele conceptuale pentru cresterea exploziva a mediilor virtuale in jocurile video si in spatiul Web. Fara el, lumea ar fi fost diferita. - The Guardian

Fragment din romanul "Neuromantul" de William Gibson:

„Si cazu printre metale contorsionate si prin mirosul de praf, lunecand atunci cand palmele ii atinsera hartia lucioasa. Inapoia lui, ceva se prabusi cu zgomot.
— Haide, zise Finlandezul, relaxeaza-te putin.
Case zacea intins pe un teanc de reviste ingalbenite, cu fetele stralucind spre el in penumbra din Metro Holografix — o galaxie nostalgica a dintilor albi, imbietori. Ramase locului, inspirand mirosul revistelor vechi pana i se potolira bataile inimii.
— Iarna Muta, rosti el.
— Da, facu Finlandezul din spate, te-ai prins.
— Du-te dracu'.
Case se ridica, masandu-si incheieturile.
— Hai, hai, il mustra Finlandezul, iesind dintr-un fel de nisa a zidului de vechituri. E mai bine pentru tine, omule.
Lua pachetul de Partagas din buzunarul hainei si isi aprinse o tigara, iar aroma tutunului cubanez umplu pravalia.
— Voiai sa intru dupa tine in matrice, ca un tufis arzator? Nu pierzi nimic. O ora petrecuta aici dureaza de fapt doua secunde acolo.
— Nu te gandesti niciodata ca ma calca pe nervi sa apari asa, sub forma unor oameni pe care-i cunosc?
Se ridica, scuturandu-si praful albicios de pe jeansii negri, apoi se rasuci si privi catre strada, la vitrinele prafuite si la usa inchisa.
— Ce-i afara? New Yorkul? Sau se opreste acolo?
— Pai, raspunse Finlandezul, e ca-n povestea aia cu copacul, o stii? Se prabuseste-n padure, dar poate ca nu-i nimeni acolo sa-l auda.
Isi arata incisivii uriasi si pufai din tigara.
— Daca vrei, poti sa iesi sa te plimbi. Totu-i la locul lui. Mai exact, tot ce ai vazut tu vreodata. Asta-i memoria ta, nu? O accesez, o sortez si ti-o trimit inapoi.
— N-am o memorie atat de buna, facu Case uitandu-se in jur.
Isi privi mainile pe ambele parti. Incerca sa-si aminteasca cum erau liniile din palmele lui, insa nu izbuti.
— Toti o aveti, zise Finlandezul strivind tigara sub talpa pantofului, dar putini dintre voi o pot accesa. Cei mai multi dintre artistii buni o pot face. Daca ai putea suprapune reconstructia asta peste realitate — pravalia Finlandezului de la periferia Manhattanului —, ai observa o diferenta, dar poate ca nu atat de mare pe cat credeai. Pentru voi, memoria este holografica.
Finlandezul se trase de una dintre urechile lui mici.
— Eu sunt altfel.
— Cum adica holografica?
Cuvantul il facea sa se gandeasca la Riviera.
— „Paradigma holografica" este cea mai potrivita expresie cunoscuta de voi pentru reprezentarea memoriei umane, asta-i tot. Insa n-ati facut nimic in directia asta. Voi oamenii, vreau sa spun.
Finlandezul pasi inainte si-si inclina teasta ascutita pentru a privi in sus, spre Case.
— Poate ca, daca ati fi facut-o, eu nu m-as mai fi intamplat.
— Ce vrei sa zici prin incifrarile astea?
Finlandezul stranse din umeri. Tweedul ponosit ii era prea larg si nu mai revenea in aceeasi pozitie.
— Incerc sa te ajut, Case.
— De ce?
— Pentru ca am nevoie de tine.
Dintii lati si galbeni se ivira din nou.
— Si pentru ca tu ai nevoie de mine.
— Rahat! Imi poti citi gandurile, Finlandezule?
Se stramba.
— Voiam sa zic... Iarna Muta.
— Gandurile nu se citesc. Vezi, continui sa folosesti paradigmele oferite de cuvantul scris, desi de-abia esti alfabetizat. Eu iti pot accesa memoria, insa nu-i totuna cu gandurile.”