Lungul drum al Aumei - Eucabeth Odhiambo

Eu voiam sa vorbesc. Chiar daca nimeni nu stia raspunsurile, voiam sa pun un milion de intrebari. Si sa le rostesc cu voce tare.

Auma alearga de cand se stie. In satucul ei din Kenya, este o atleta de succes, cu vise indraznete. O bursa de atletism i-ar permite sa mearga la liceu, si poate chiar sa devina medic intr-o buna zi. Dar o boala misterioasa, numita SIDA, face prapad in sat si, dupa ce tatal ei se imbolnaveste, familia Aumei are nevoie de ajutor. Tot mai multa lume cade prada bolii, ba chiar multi mor si nimeni nu pare sa stie de ce. Acum, Auma trebuie sa ia o hotarare. Fie renunta la scoala si, ca sa-si ajute familia, pleaca sa munceasca, fie ii lasa in urma pe cei dragi, ca sa-si indeplineasca visurile. Auma stie ca familia ei depinde de ea. Dar plecarea ar putea fi singura cale de a gasi raspunsuri la intrebarile despre aceasta boala noua.

Povestea unei fete inteligente si puternice care se confrunta cu o criza devastatoare. - Publishers Weekly

O carte elocventa, care invita la dezbaterea unor teme importante. - Kate Messner, autoarea cartii A saptea dorinta
Fragment din cartea "Lungul drum al Aumei" de Eucabeth Odhiambo

"- Mananca, sa te poti duce la culcare. Poate ti-e doar somn.
- Baba, tu stai vreodata de vorba cu chokoras? a intrebat Juma.
- A, nu, pezevenghii aia iti fura si pielea de pe tine daca zabovesti in preajma lor, a zis Baba. Chiar saptamana trecuta stateam intr-un parc si luam pranzul, o punga de chipsuri. Unii dintre colegii mei se duc in pauza de pranz in Gradinile Jeevanjee. Fiindca e in centru, parcul e foarte aglomerat. Sunt tot felul de oameni acolo - someri care se odihnesc dupa ce au batut toate drumurile, functionari si o sumedenie de predicatori, toti laolalta, ingramaditi, fiecare dintre ei luptand sa atraga atentia oamenilor. Mancasem ju-matate si am lasat jos punga o fractiune de secunda. Cand m-am intors, chipsurile disparusera. De parca le-ar fi inghitit pamantul!
Am ramas toti cu gurile cascate.
- N-am apucat sa vad decat niste chokoras fugind. Au sters-o din parc si au iesit pe strazile aglomerate. Au fost atat de iuti, incat nici macar nu pot sa-mi imaginez cum au reusit sa-mi fure chipsurile.
- Si ce-ai facut? a intrebat Musa.
- Nu mi-am mai batut capul. La urma urmei, rareori mancam chipsuri la pranz. De obicei ne luam un suc sau ceva mai ieftin, dar in ziva aceea ma rasfatasem. Asa fac o data la fiecare doua saptamani.
- Imi aduci si mie chipsuri data viitoare, Baba?
Cateodata, Baby era foarte usor de multumit.
Cand a vazut ca Baba nu-i raspunde, l-a mai intrebat o data.
- Da, da, data viitoare, pentru Baby a mea.
Am simtit sovaiala in glasul lui Baba. Poate ca chipsurile erau prea scumpe?
Dintr-odata, m-am intrebat de ce nu ne adusese Baba niciun cadou. Din respect, n-am zis nimic. Dar ceva nu se lega."