Trădătoarea Baru Cormoran - Seth Dickinson

Ca sa distrugi un imperiu, trebuie mai intai sa inveti sa-l conduci.

Baru Cormoran era doar o fetita cand expansiunea Mascaradei i-a distrus lumea, familia si visurile unei copilarii fericite. A fost insa dintotdeauna inarmata cu cea mai pretioasa virtute: rabdarea. Pentru a se razbuna, n-a ezitat sa-si infraneze ura, sa se infiltreze in tabara dusmanului si sa-si croiasca drum spre putere. Cat de mare va fi totusi pretul pe care ar putea fi nevoita sa-l plateasca pentru a-i convinge pe inamici de loialitatea ei?

Acesta-i adevarul. Il vei recunoaste pentru ca doare.
Fragment din romanul "Tradatoarea Baru Cormoran" de Seth Dickinson:

"Acolo pierdu Baru sirul evenimentelor, fiindca mama Pinion si tatal Salm marsaluira si ei alaturi de ceilalti, cu scuturile, sulitele si cutitele lor de obsidian. Detasamentul de razboi urca pe coasta muntelui ca o gramada pestrita precum coada unui paun. Printre ei, cozile impletite ale lui Salm erau un insemn al gloriei. Pinion isi purta sulita in spate, prinsa cu o curea, pe pielea-i inchisa Ia culoare. lar soldatii mascati ai Mascaradei se incolonau in urma lor, cu drapelele fluturand, scormonind pamantul in mars.
Trecuse multa vreme de la ultimul razboi dintre cei din zona portului si campeni. In Iriad erau vendete vechi, sotii care nu acceptau sa-si ia soti de la ses, barbati care nu acceptau sa-si dea samanta pentru copilul unei femei campene. Insa in vreme de prosperitate le fusese usor sa lase ura la o parte.
Baru si tatal Solit ramasera acasa. Sticlarii nu mai ardeau varec, asa ca nu mai existau oglinzi de slefuit. In absenta negutatorilor Mascaradei in port, bancnotele nu aveau nicio valoare, dar lucrurile nu stateau chiar asa, pentru ca toata lumea dorea sa aiba valuta pentru cand aveau sa sufle iar alizeele si dadea socant de mult la schimb pentru cateva bancnote.
Negutatorul de postav Cairdine Farrier veni personal s-o invite pe Baru sa se inscrie la noua scoala, un complex mare cu ziduri de tuf deasupra golfului.
- A! facu tatal Solit cu asprime in glas. Stiu si eu? Ce-ati putea-o invata voi si n-o putem invata noi?
- Despre tarile de pe tarmurile Marii Cenusii, raspunse Farrier, zambind conspirativ catre Baru. Noi tipuri de aritmetica si algebra. Astronomie - avem un telescop excelent construit de stakhieczii din nordul indepartat. Stiinta si disciplinele pe care le cuprinde. Diverse cataloage de pacate si esec social, continua el zambind. Republica Imperiala este hotarata sa-i ajute pe cei pe care-i intalneste.
- Nu, zise tatal Solit, prinzand-o de umar. Ajutorul vostru e un carlig de pescuit.
- Tu stii cel mai bine, desigur, replica Farrier, desi lacomia inca nu-i disparuse din ochi.
Fara Salm si Pinion, Solit se simtea singur si deznadajduit, iar Baru insista sa i se dea voie sa mearga la scoala aceea minunata, ce-i putea oferi raspunsurile la intrebarile pe care de-abia incepuse sa si le puna - „Ce e lumea" si „Cine o conduce", si multe altele. Fie ca-I infurie, il intrista ori il facu sa-si dea seama ca n-o mai putea stapani, rugamintile ei isi atinsera scopul. (Mai tarziu, Baru avea sa se intrebe deseori cum statuse treaba de fapt si trasese concluzia ca nu fusese niciunul dintre acele motive. Solit vazuse focul la orizont si dorise sa-si stie fiica in siguranta.)
Se duse la scoala. Avea uniforma ei si propriu-i pat intr-un dormitor aglomerat, iar in prima ei ora despre societate stlintifica si incrasticism Invata cuvintele „sodomit", „tribadista", „crima sociala" si „mostenire curata" si mantra guvernarii: „Ordinea e preferabila dezordinii". Avea de invatat poezioare si silogisme, „indoielile filosofiei revolutionare", lecturi dintr-o versiune pentru copii a „Manualului manumisiunii" din Falcrest.
„Stiu atat de multe", isi zicea Baru in sinea ei. „Trebuie sa invat tot. Trebuie sa stiu numele fiecarei stele si fiecarui pacat, sa descopar secretele scrierii de tratate si ale schimbarii lumii. Dupa aceea ma pot intoarce acasa si-o sa stiu cum sa-i redau fericirea lui Solit.""