Omul care isi confunda sotia cu o palarie-hum

Un profesor de muzica isi confunda (la propriu) sotia cu o palarie. Un barbat nu-si recunoaste propriul picior. O femeie nu mai stie ce inseamna stanga. Persoane considerate retardate mintal dovedesc capacitati iesite din comun. Toate aceste bizarerii sunt cazuri neurologice reale, cu care s-a confruntat doctorul Oliver Sacks. 24 de asemenea povestiri alcatuiesc o imagine asupra mintii omenesti – am fi tentati sa spunem: asupra patologicului, daca am putea trasa o frontiera neta intre normalitate si patologie. Cu veritabil talent literar (e scriitor in toata puterea cuvantului), Oliver Sacks nu se aventureaza sa traga concluzii si sa eticheteze, ci prezinta un tulburator spectacol al mintii.

Omul care isi confunda sotia cu o palarie s-a bucurat de un rasunator succes in lumea intreaga si in cele mai diverse medii intelectuale si artistice. Pornind de la cartea doctorului Sacks, Michael Nyman a compus, in 1986, o opera, iar regizorul Peter Brook a pus in scena, in 1993, un celebru spectacol de teatru. Fragment din cartea "Omul care isi confunda sotia cu o palarie, editia 2015 " de Oliver Sacks

"Fantome — moarte sau vii?
Exista de multe ori o anume confuzie legata de fantome — daca ele ar trebui sau nu sa apara; daca sunt sau nu patologice; daca sunt sau nu „reale". Literatura creeaza confuzie, nu pacientii — ei limpezesc lucrurile prin descrierea unor tipuri diferite de fantome.
Astfel, un om cu mintea limpede, cu o amputatie deasupra genunchiului, mi-a oferit aceasta relatare:
Exista lucrul acela, piciorul acela fantoma, care uneori doare ca naiba, iar degetele se indoaie in sus sau intra in spasm. Cel mai rau e noaptea sau cand nu port proteza sau cand nu fac nimic. Durerea dispare cand imi pun proteza si umblu. Simt si atunci piciorul, viu, dar este o fantoma buna, diferita, care insufleteste proteza si imi permite sa umblu.
Pentru acest pacient, pentru toti pacientii, utilizarea este extrem de importanta pentru a risipi o fantoma „rea" (pasiva, patologica), daca aceasta apare; si nu este oare tot utilizarea cea care mentine vie, activa si in buna stare fantoma „buna" atat de necesara, adica memoria sau imaginea membrului? "