Alegerea vol.5-coroana

Coroana, vol.5 din seria Alegerea

Cand Eadlyn devine prima printesa din Illea care isi organizeaza propria Alegere, ea nu crede ca se va indragosti de vreunul dintre cei treizeci si cinci de tineri. Petrece primele cateva saptamani ale competitiei numarand zilele pana cand va putea scapa de ei. Dar, pe masura ce evenimentele de la palat se precipita si Eadlyn este obligata sa iasa si mai mult in lumina reflectoarelor, isi da seama ca poate nu ar fi fericita sa ramana singura. Inca nu este sigura ca va trai o poveste romantica de iubire, asa cum s-a intamplat cu parintii ei in urma cu douazeci de ani. Dar, uneori, dragostea apare acolo unde nu te astepti...si in curand Eadlyn trebuie sa faca o alegere mai dificila si mai importanta decat si-a imaginat vreodata.

Fanii seriei Alegerea vor fi incantati de deznodamantul celui de-al cincilea volum. [...] Cercul inceput cu prima carte se inchide, iar fanii povestilor de dragoste vor urmari fascinati rolul pe care Eadlyn si-l asuma in istoria tarii ei si vor suspina atunci cand printesa isi va gasi iubirea adevarata. - Common Sense Media
Fragment din romanul "Coroana", de Kiera Cass

"Rochia era rosie. Faptul ca mama nu o mai purtase de ani de zile era unul dintre motivele pentru care o alesesem. Hale ajustase manecile lungi de dantela pana la coate si scosese cateva dintre straturile de sub fusta, asa ca nu mai era atat de incarcata. Avusese dreptate cand spusese ca anumite parti nu mai puteau fi refacute, dar o modificase cu atat de mult gust, ca probabil si mama ar fi fost incantata de transformari, daca si-ar fi dorit-o inapoi.
Eloise m-a ajutat sa imi aranjez parul, extrem de elegant, cu coditele impletite la spate, adunate intr-un coc modest. Cu diadema cu rubine pe care o alesesem, aratam ca o flacara.
Tinuta era intr-adevar frumoasa. Stiam asta si eram recunoscatoare tuturor care ma transformasera intr-o persoana careia i se puteau incredinta deciziile ce trebuiau luate in numele tarii. Doar ca ma simteam batrana, mai batrana decat eram, desi poate mai aproape de varsta pe care ar fi trebuit sa o arat.
Oftand, am acceptat rochia. Acum, asa trebuia sa fiu.
Trageam de tiv in studio, cand Josie a venit sa-mi vorbeasca.
— Rochia este uimitoare, a laudat-o ea, nereusind sa se abtina sa nu atinga valurile de satin.
Eu mi-am netezit rochia in continuare.
— Este a mamei.
— Imi pare rau pentru tot ce s-a intamplat, apropo, a spus ea incet. Nu cred ca ti-am zis pana acum.
Am inghitit.
— Multumesc, Josie! Inseamna mult.
— Stii, de vreme ce totul este atat de serios, o petrecere ar putea fi o idee buna.
Aproape am ras.
— Sunt un pic cam preocupata de tot ce se intampla. Poate dupa ce lucrurile se vor mai linisti.
— As putea sa o organizez eu! Lasa-ma sa discut cu cateva servitoare si intr-o saptamana am putea reusi sa facem ceva impreuna.
M-am intors cu spatele la oglinda.
— Repet, poate intr-o zi, dar nu acum.
M-am indepartat, incercand sa ma concentrez. Ea m-a urmat prin camera, insistenta.
— Dar de ce? Nu ar trebui sa sarbatoresti? Adica, practic esti regina, deci...
Furioasa, m-am intors spre ea.
— Dar nu sunt regina! Titlul acesta ii apartine mamei, care aproape a murit. Din cauza ca uiti atat de usor, compasiunea pe care tocmai mi-ai aratat-o este inutila. Ce nu pricepi, Josie? Crezi ca slujba asta inseamna doar rochii si gale? "