Romance vazute de straini

Istoria cu blazon este istoria elitelor autentice. Este povestea unei lumi care a stralucit prin stil, prin inteligenta, bun-gust si subtilitatea conversatiei din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvantati nu numai cu avere si ranguri, ci si cu patriotism, spirit de sacrificiu si simtul datoriei. Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocari, literatura „cu staif”, reeditari sau marturii inedite ne vor ajuta sa recuperam istoria dramatica si plina de farmec a vechilor elite romanesti sau de pe alte meleaguri.
Izvoarele literare si istorice romanesti referitoare la femeile romance din trecut, la viata si moravurile lor, sunt putine si sarace in informatii. Astfel Vasile Panopol a fost nevoit sa apeleze la surse straine, la relatari de calatorie sau studii istorice scrise de strainii care au intrat in contact cu tara noastra. Totusi el trateaza aceste informatii cu multe precautii, tinand cont de subiectivitatea , superficialitatea sau prejudecatile autorilor straini. In concluzie romancele au primit si laude (harnicia si ravna femeilor din popor, fumusetea tarancelor si a boieroaicelor), dar si critici (incuviintarea divortului, libertatea moravurilor si luxul imbracamintii boieroaicelor).
Studiul este impartit in " Scrieri anterioare secolului al XVIII-lea"; " Scrieri din secolul al XVIII-lea"; " Scrieri din secolul al XIX-lea" si se opreste la anul 1866.

Fragment din volum:

„SAINT-MARC GIRARDIN

In amintirile sale de calatorie, Saint-Marc Girardin a redat impresiile lui asupra societatii din Principate. El era un om talentat, critic apreciat si om politic. Un memorialist, Jules Levallois, scrie ca in calitatea lui de profesor la „College de France" nu se caracterizeaza „nici prin rezerva, nici prin modestia lui. Nu cred sa mai fi intalnit un om mai cu desavarsire ingamfat. Vorbea cu usurinta, cu eleganta si cu o stranie vioiciune... cateodata era fluierat si deseori aplaudat".
Pentru a caracteriza pe femei, el a nascocit un pretins dialog intre dansul si un boier, probabil dintr-un scrupul de buna crestere, pentru a nu jigni pe cucoanele in casa carora fusese primit. Redau aceasta pretinsa conversatie: „Atunci, reluai eu razand, nu ma sfatuiesti sa cred in virtutea femeilor?" Boierul raspunse: „Doamne! sunt femei care rezista contagiunii societatii in mijlocul careia traiesc, dar pe acestea numai caracterul lor le sprijina si desigur ca nu principiile pe care le-am dat lor. Caci ceea ce chemam noi a da educatie fetelor consta in a le invata limba franceza, muzica, dansul si, cand stiu acestea, noi le credem educate si le maritam cu un tinerel care nu stie mai multe si care este incapabil de a-si conduce si calauzi nevasta. Odata maritate, femeile noastre nu fac nimica, isi petrec vremea tologite pe divanul lor, se gatesc, primesc si fac vizite, cele mai active citesc romanele voastre si din ele iau lectiile lor de purtare, iar experienta lor, care decurge din atare carti, este plina de erori si de himere. Ele isi inchipuie ca viata trebuie petrecuta in conversatii amoroase, fiindca aceasta este viata din romane, si chiar daca acest subiect de conversatiune le aduce la pacatuire, divortul le este la indemana pentru a schimba, de la o zi la alta, pacatul in datorie. Iata principiile, iata educatiunea femeilor noastre.”