Regatul aripilor si al pieirii - Sarah J. Maas

Regatul aripilor si al pieirii - Volumul al III-lea din seria Regatul spinilor si al trandafirilor

Un razboi iminent ameninta tot ceea ce Feyre pretuieste mai mult in cel de-al treilea volum al seriei Regatul spinilor si al trandafirilor.
Feyre a revenit in Regatul Primaverii, hotarata sa adune informatii despre strategiile lui Tamlin si despre amenintarea invadarii de catre acesta, a Prythianului, pe care-l vrea ingenuncheat. Pentru a atinge acest scop insa, Feyre este nevoita sa joace jocul extrem de periculos al imposturii. Un simplu pas gresit poate fi fatal atat pentru Feyre, cat si pentru poporul sau. Razboiul este pe cale sa izbucneasca, iar Feyre trebuie sa-si dea seama in care dintre Marii Lorzi poate avea incredere si sa-si caute aliati in cele mai nebanuite locuri.

Pamantul va fi inecat in sange.

Unele aliante sunt inca periculoase - sa recrutezi monstri pentru a lupta impotriva monstruosului va fi mereu o provocare riscanta -, iar agentii dubli sunt numerosi. Razboiul este intretesut cu povestile romantice ale personajelor secundare, aducand laolalta oameni din tinuturi indepartate. - Kirkus Reviews

Din seria Regatul spinilor si al trandafirilor fac parte:
• Volumul 1: Regatul spinilor si al trandafirilor
• Volumul 2: Regatul cetii si al furiei
• Volumul 3: Regatul aripilor si al pieirii
• Volumul 4: Regatul gheturilor si al instelarii
• Volumul 5: Regatul flacarilor argintii


Fragment din volumul 3: "Regatul aripilor si al pieirii" al seriei "Regatul spinilor si al trandafirilor" de Sarah J. Maas

"Frigul ma lovi primul.
Un frig aspru, care purta un iz de huma si rosturi in putrefactie.
In amurg, lumea de dincolo de pestera ingusta era o tesatura de rosu, auriu, maro si verde, copaci grosi si batrani, pamant acoperit cu muschi si impestritat cu pietre si bolovani care aruncau umbre lungi.
Am iesit cu sabiile scoase, abia respirand, insa nicio santinela din Regatul Toamnei nu pazea intrarea spre taramul lui Beron - niciuna pe care sa o vedem sau sa o mirosim.
Fara magie, eram din nou oarba, incapabila sa arunc o plasa de veghe printre copacii vechi si vibranti ca sa dau de urma mintilor creaturilor Fae din apropiere.
Complet neajutorata. Mai fusesem asa. Cum de supravietuisem atat de mult fara magie... Nu voiam sa ma gandesc la asta.
Ne-am furisat printre muschi, pietre si copaci, respiratia transformandu-se in aburi in fata noastra.
Am continuat sa mergem spre nord. Pana acum, Rhys si-ar fi dat seama ca legatura noastra se intunecase si, foarte probabil, incerca sa afle daca planuisem asta. Daca merita sa riste sa ne dezvaluie planurile ca sa ma gaseasca.
Dar pana ar fi facut-o... pana m-ar fi putut auzi, gasi... Trebuia sa merg in continuare.
Asa ca l-am lasat pe Lucien sa mearga in fata, dorindu-mi sa fi fost cel putin capabila sa pot patrunde cu privirea intunericul padurii. Dar magia mea era inca inghetata. O carja pe care ajunsesem sa ma bazez prea mult.
Am mers prin padure, frigul intetindu-se cu fiecare raza de soare care disparea.
Nu vorbisem de cand intrasem in pestera dintre regate. Dupa rigiditatea umerilor lui, a incordarii maxilarului cand se misca tacut calm, mi-am dat seama ca doar nevoia de a ramane ascunsi il impiedica sa-mi puna intrebarile arzatoare.
Intunericul se lasa complet si luna inca nu rasarise atunci cand ne conduse intr-o alta pestera.
Am ezitat la intrare.
- Nu duce nicaieri, spuse Lucien pe un ton egal si rece ca aerul. Coteste in spate - putem sa ne ascundem aici.
Cu toate acestea, l-am lasat sa intre primul.
Am inceput sa ma misc lent si dureros, dar l-am urmat pestera, dupa cotitura pe care mi-o aratase.
Cremenea scoase scantei si m-am trezit uitandu-ma la un fel de tabara improvizata.
Lumanarea pe care o aprinsese Lucien statea pe o margine din piatra naturala, iar pe podeaua din apropiere erau trei saltele si paturi vechi, acoperite cu frunze si panze de paianjen. O mica groapa de foc se afla in centrul inclinat al spatiului, tavanul de deasupra fiind innegrit.
Nimeni nu mai fusese aici de cateva luni. Sau poate chiar de cativa ani.
- Obisnuiam sa stau aici cand vanam. Inainte sa plec, spuse el, studiind o carte prafuita, legata in piele, lasata pe marginea de piatra de langa lumanare si lasand-o jos cu un zgomot surd. Ramanem doar in noaptea asta. Vom mai gasi ceva de mancare maine-dimineata.”