Necredincioasa

Ayaan Hirsi Ali este unul dintre cele mai controversate personaje din Europa, o tinta pentru teroristi si o eroina a timpurilor noastre. Crescuta intr-o familie nomada musulmana din Kenya, autoarea a supravietuit razboiului civil, mutilarii genitale si batailor crunte. A fost educata de catre imami in Kenya si Arabia Saudita ca daca nu isi acoperea capul, tragedii cumplite se abateau asupra ei, a fugit din Africa in Europa pentru a scapa de o casatorie impusa, a cerut azil politic si si-a inceput studiile politice si mai apoi lupta pentru dreptul femeilor musulmane si reformarea Islamului. Desi traieste sub permanenta amenintare, renegata de propriul tata si de intreaga familie, refuza tacerea. O carte care o sa-ti acapareze imaginatia, purtandu-te intr-o lume despre care probabil n-ai fi stiut niciodata. Pornind de la povestea ei individuala, creeaza o opera de dimensiuni universale, triburi, clanuri, familii, mutilare genitala, casatorii aranjate dezumanizare sunt doar cateva din problemele pe care Ayaan Hirsi Ali ni le aduce la lumina.

Fragment din volumul "Necredincioasa" de Ayaan Hirsi Ali:

"Am mers in puscarii, in penitenciarele din Rotterdam si Haga. In cele mai multe situatii era vorba despre cazuri de abuzuri violente; somalezii nu se implicau de obicei in acte de delapidare sau trafic de droguri. Dar, daca barbatii somalezi nu erau de acord, isi pierdeau cumpatul si insfacau o arma, era aproape in firea lor. Un barbat isi lovise proprietarul in cap cu un ciocan cand venise la apartament sa ceara chiria. Serviciile sociale l-au trimis la consilier, dar nu cred ca l-au inchis.
Am fost la scoli de corectie, la scoli pentru copii cu dizabilitati de invatare, scoli pentru copiii bolnavi mental sau pentru surzi. Odata, am fost chemata la o scoala sa-l ajut pe un profesor sa le explice parintilor despre copilul lor de sapte ani care era extrem de agresiv. Daca mai batea inca un copil, urma sa fie trimis la o scoala speciala, pentru comportament agresiv. Am avut probleme si in a cauta cuvinte in somaleza pentru a explica ce ar putea insemna comportament agresiv.
Baiatul si-a spus si el varianta lui: un copil scosese limba la el si zisese si ceva urat, asa ca l-a batut. Ceea ce facuse era in deplina concordanta cu ceea ce fusese invatat. In Somalia, tu atacai. Tu dadeai primul. Daca asteptai sa fii lovit, erai si mai umilit. Si eu fusesem invatata la fel.
Dupa ce am auzit povestea baiatului, parintii au spus:
— Vedeti? Celalalt copil a inceput!
Profesoara, care era tanara, a zis:
— Dar celalalt copil nu l-a lovit, iar parintii, in cor, au exclamat:
— Nu trebuie sa astepte sa fie lovit!
A trebuit sa cer sa mi se permita sa ma abat de la regula pe care trebuia sa o respect ca traducator si sa explic.
— Acolo de unde venim noi agresiunea este o tactica de supravietuire: ii invatam pe copiii nostri sa loveasca ei primii. Va trebui sa explicati mai mult.
Profesoara m-a privit de parca as fi fost nebuna. Mi-a zis ca daca tuturor copiilor li s-ar permite sa se loveasca unul pe altul atunci nu ar supravietui decat cel mai puternic care ii va teroriza pe ceilalti. Parintii dadeau din cap. Asta ii satisfacea, pentru ca ei voiau ca odrasla lor sa fie cea mai puternica.
In cele din urma, le-am spus parintilor:
— Uitati ce e, aici, in Olanda, daca lovesti pe cineva, ei cred ca e ceva in neregula cu tine. Aici se rezolva conflictele discutand. Daca fiul vostru va continua sa-i loveasca pe ceilalti copii, va fi dus intr-un loc unde sunt copii cu probleme psihice pentru a fi tratat.
Atunci m-au ascultat. Au cazut la intelegere si au convenit sa se intalneasca din nou. Cand s-a incheiat intrevederea, toti trei au spus cat de iluminatoare a fost pentru ei aceasta intamplare, sa realizeze ca poate exista o cultura atat de neobisnuita.
M-am dus acasa pe bicicleta mea, gandindu-ma: „De aceea Somalia e in razboi civil, iar Olanda, nu". Asta era toata explicatia. Oamenii din Olanda sunt de acord ca violenta nu este buna. Ei fac eforturi uriase pentru a-i invata pe copiii lor sa-si controleze agresivitatea si sa-si rezolve disputele verbal. Ei analizasera conflictele si pusesera la punct institutii care sa regleze toate aceste lucruri. Asta insemna sa fii cetatean.
Nu eram destul de puternica pentru a reflecta asupra acestor lucruri. Nu ma simteam pregatita sa ma intorc la intrebarea mea, de ce atat de multi imigranti — atat de multi imigranti musulmani — erau violenti, traiau din ajutorul social, erau saraci. Nu faceam decat sa acumulez toate aceste informatii. Dar incepusem sa vad ca musulmanilor din Olanda li s-a permis sa formeze propriul lor stalp in societatea olandeza, cu scoli proprii si cu modul lor propriu de viata, exact ca evreii sau catolicii. Erau lasati, in mod politicos, sa traiasca singuri, in propria lor lume. Ideea era ca imigrantii aveau nevoie de respect de sine, care nu venea decat dintr-un profund sentiment de apartenenta la comunitatea lor.”