Maramures in bucate

As vrea sa las mostenire copiilor mei si cititorilor gustul autentic al Maramuresului, asa cum il cunosc de la mama si de la sora mea, gustul mancarurilor simple de la tara, cu ingrediente culese din gradina, gustul care pentru romani va insemna mereu acasa.

M-am nascut in Rozavlea, o comuna de pe Valea Izei. Am crescut cu traditiile si obiceiurile Maramuresului istoric si le-am luat mai apoi cu mine peste tot prin lume. Sunt mandru de ele si imi doresc sa le arat tuturor. Eu port Maramuresul in suflet, in grai si in bucate si vreau sa il las mostenire copiilor mei si tuturor celor care iubesc traditiile si viata autentica de la sat.

Mama era o bucatareasa desavarsita – cu acelasi ingredient facea cel putin sase, sapte feluri de mancare. Punea atata dragoste in fiecare farfurie!

Amintirea ei e sfanta pentru mine si sunt convins ca va trai vesnic prin tot ce a facut si prin tot ce ne-a invatat. Se spune ca incepi sa apreciezi cu adevarat lucrurile abia atunci cand nu le mai ai. Eu am trait asta pe propria piele. Am plecat in Franta de foarte tanar si odata ajuns acolo am inceput sa pretuiesc tot ce am lasat acasa. Mancarea pe care ne-o pregatea mama, dragostea cu care ne aduna in jurul mesei, traditiile si obiceiurile din Maramures… toate astea au capatat pentru mine un sens nou si o valoare aparte atunci cand am ajuns pe meleaguri straine.

Toate in viata au insa un pret. Pe mama am pierdut-o devreme si imi pare nespus de rau ca nu am apucat sa invat mai multe de la ea.

Dupa cum bine stiti, fiecare cultura gastronomica din lumea asta isi are radacinile in mancarea de acasa, gatita de mama. De acolo izvorasc, de fapt, toate secretele. Eu am norocul sa o am alaturi pe Anuta, sora mea, care era toata ziua pe langa mama si o ajuta in bucatarie. La tara, baietii sunt trimisi la munca, in gospodarie sau la camp. Fetele raman pe langa casa, iar gatitul e unul dintre primele lucruri pe care le invata.

Asa ne-am hotarat sa strangem in aceasta carte mancaruri care pentru noi inseamna copilarie, adolescenta, familie, mancaruri cu amintiri si povesti, mancaruri care inseamna traditie, toate se gasesc aici. Nu vreau sa se piarda nimic!

Retetele sunt asa cum le-am mostenit de la mama, gatite intocmai ca in vremurile de demult.

Fotografii peisaje si portrete: Sorin Onisor
Fotografii bucate: Andrei Bucisan, Marius Nedelcu
Fragment din volumul "Maramures in bucate" de Nicolai Tand:

"De cate ori facea sarmale cu pasat, mama punea in oala in care le fierbea si cotoroage de porc, pentru grasime si gelatina. Sarmalele astea sunt destul de seci, pentru ca au mult orez, dar grasimea care se imprastia in oala le facea nemaipomenit de gustoase. Bulionul il aveam mai mereu de la matusa Marita, pentru ca avea curtea plina de porodici.
In Maramures, sarmalele sunt asociate cu zilele de sarbatoare, fie ca e vorba de duminici, Paste sau Craciun. De asemenea, sarmalele sunt nelipsite de la hramurile bisericesti. Dupa parerea mea, acolo am mancat cele mai bune sarmale! Cu ocazia fiecarui hram, oamenii duc la biserici sau manastiri tot felul de merinde, ca in ziua de sarbatoare maicile si preotii sa aiba ce le da de mancare celor veniti de departe sau celor nevoiasi. Se fierb mereu oale imense cu sarmale! Cand eram tanar, mergeam la toate hramurile din zona pentru aceste sarmale. Cum oamenii la noi au credinta in Dumnezeu, nu exista hram la care sa nu mearga cineva din comuna, iar eu ma ofeream mereu sa ii duc cu masina. Eram deja stabilit in Franta de ceva vreme si cand ma intorceam in tara, conduceam un Ford mare si vechi. Cu masina asta am plimbat jumatate din comuna. De cate ori ajungeam pe la vreun hram, stateam pana la finalul slujbei si de fiecare data asteptam o portie de sarmale. Le mancam cu mana, la umbra unui copac, grasimea lor imi curgea printre degete, dar asta era toata placerea!"