Utopia - Thomas Morus

Thomas Morus - Utopia
- Editura Mondoro - Gramar
Traducere din limba latină de GILBERT BURNET (1643-1715)

Utopia lui Morus a fost scrisă în limba latină şi cuprinde două părţi, dintre care cea de-a doua, descriind locul (Nusquama, cum îl numeşte uneori în scrisorile sale – „Nicăieri”), fiind finalizată undeva spre sfârşitul anului 1515, iar prima parte, cea introductivă, la începutul lui 1516. Cartea a fost tipărită prima dată la Louvain, la sfârşitul anului 1516, avându-i ca editori pe Erasmus, Peter Giles şi alţi prieteni din Flandra ai lui Morus. Apoi a fost revizuită de Morus şi tipărită de Frobenius la Basle, în noiembrie 1518. A fost retipărită la Paris şi la Viena, dar nu şi în Anglia, în timpul vieţii lui Morus. Prima tipărire a sa în această ţară a fost traducerea în engleză făcută în timpul domniei lui Edward al VI-lea (1551) de Ralph Robinson. A fost tradusă cu mai multă îndemânare de Gilbert Burnet, în 1684, curând după ce condusese apărarea prietenului său, lordul William Russell, participase la execuţia acestuia, îi răzbunase amintirea şi James al II-lea îi luase, drept răzbunare, postul de lector la St. Clement’s. Burnet a fost atras de traducerea Utopiei de acelaşi simţ al lipsei de raţiune din poziţiile înalte care l-a făcut pe Morus să scrie cartea.
Numele cărţii a dus la crearea unui adjectiv în limba noastră: numim „utopic” ceva ce este impracticabil. Totuşi, sub vălul unei ficţiuni jucăuşe, afirmaţiile sunt cât se poate de sincere şi sunt bogate în sugestii practice. Este opera unui englez învăţat şi înţelept care atacă în felul lui principalele rele din sfera politică şi socială din vremea lui. Pornind de la fapte, Morus povesteşte cum a fost trimis în Flandra cu Cuthbert Tunstal, „pe care, în cele din urmă, spre marea bucurie a tuturor, Maiestatea Sa l-a preferat pentru slujba de maestru al sulurilor”; cum trimişii lui Carol i-a întâlnit la Bruges şi s-au întors imediat la Bruxelles pentru instrucţiuni, şi cum Morus a mers apoi la Antwerp, unde s-a bucurat de compania lui Peter Giles, care i-a alinat dorul de a-şi revedea soţia şi copiii, pe care nu-i mai văzuse de patru luni. Apoi, faptele alunecă spre ficţiune în episodul găsirii lui Raphael Hythloday (al cărui nume, compus din două cuvinte greceşti, înseamnă „cunoscător de fleacuri”), un om care fusese cu Amerigo Vespucci în ultimele trei călătorii spre noua lume recent descoperită, despre care s-a tipărit prima dată în 1507, cu numai nouă ani înainte de a fi scrisă Utopia.
Intenţionat fantastică în sugerarea detaliilor, Utopia este opera unui învăţat care citise Republica lui Platon şi care şi-a însufleţit imaginaţia după lectura povestirii lui Plutarh cu privire la viaţa spartanilor sub Lycurgus. Sub vălul unui comunism ideal, în care s-a inclus o extravaganţă spirituală, se află un nobil argument englezesc. Uneori, Morus pare să vorbească despre Franţa când se referă la Anglia. Uneori aflăm laude ironice la adresa bunei credinţe a regilor creştini, salvând cartea de la a fi cenzurată în calitate de atac politic împotriva politicii lui Henry al VIII-lea. Erasmus i-a scris unui prieten în 1517 că ar trebui să facă rost de Utopia lui Morus dacă nu a citit-o şi dacă vrea să vadă „care este adevărata sursă a tuturor relelor din politică”. Iar lui Morus, Erasmus i-a scris despre cartea lui: „Un stăpân burghez din Antwerp este atât de încântat de ea încât o ştie pe toată pe dinafară.”