Suferintele tanarului Werther N

Goethe - Suferinţele tânărului Werther
- Editura Mondoro - Gramar

Forfotă pe străzi, agitaţie în universităţi, controverse în saloane; lacrimi în budoare, discursuri aprinse, întrebări şoptite, aclamaţii exuberante şi contestaţii ferme. Peste noapte, parcă, fracul albastru asortat cu vestă galbenă şi ghete negre a devenit ţinuta obligatorie a tinerilor orăşeni. Înspăimântătoarea frecvenţă a sinuciderilor tulbură profund ordinea vieţii cotidiene. Pe buzele tuturor – o întrebare: “Aţi citit…?”; în mâinile tuturor – o carte proaspăt ieşită de sub teascurile tiparniţei: “Suferinţele tânărului Werther”. Autorul ei – un tânăr ce abia a împlinit 25 de ani: Johann Wolfgang Goethe. Nu e un debutant, de câţiva ani publică poezii, le-a citit toată lumea, iar de la apariţia dramei sale “Götz von Berlichingen”, un adevărat triumf literar, n-a trecut decât un an.
Germania, iarna, început de an 1775. Unul după altul, statele germane sunt cuprinse de aşa-numita “febră wertheriană”.
Explicaţia fenomenului este dată, în aproape egală măsură, de realizarea artistică incontestabilă, pe de o parte, şi, pe de altă parte, de actualitatea social-politică şi de evoluţia mentalităţilor vremii - Alexandra Bârna

Cea mai importantă şi influentă descoperire a lui Goethe a fost cea a sentimentului ca obiect şi ca principiu al literaturii. Suferinţele tânărului Werther, rezultat al acestei descoperiri, a devenit de aceea cu mult mai mult decât un succes literar. În romanul tânărului de douăzeci şi cinci de ani, rapsodic ca tonalitate, necondiţionat în rebeliunea sa împotriva barierelor sentimentale şi sociale s-a recunoscut jumătate din populaţia Europei - Jochen Hieber

...“Au trecut prin mâinile tale. Le-ai curăţat de praf. Le sărut de mii de ori fiindcă ai pus mâna pe ele. Tu, duh al cerului, îmi ocroteşti hotărârea, şi tu, Lotte, îmi întinzi arma, tu, din ale cărei mâini doream să-mi capăt moartea şi pe care acum o primesc. Am întrebat pe servitor. Tremurai când i le-ai dat. Nu mi-ai trimis nici un cuvânt de bun rămas!... Vai! Vai! Nici un rămas bun!... Ţi-ai închis oare inima faţă de mine din pricina clipei care m-a legat de tine pe veşnicie? Lotte, nici o mie de ani n-ar putea stinge impresia acelei clipe. Şi ştiu că tu nu poţi să urăşti pe acela care te iubeşte cu atâta înflăcărare.”...