Padurea spanzuratilor - Liviu Rebreanu

Aparut in anul 1922, romanul este considerat „primul roman de introspectie din literatura romana”, dar si primul roman de analiza psihologica, obiectiv si realist. Aparitia romanului este prefigurata de nuvelele „Catastrofa”, „Itic strul dezertor” si „Hora mortii”.

Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial in care accentul cade pe conditia tragica a intelectului ardelean care este silit sa lupte sub steag strain impotriva propriului neam.

Geneza romanul este inspirata dintr-o tragedie personala, fratele autorului, Emil, ofiter in armata austro-ungara, fusese condamnat si spanzurat pt ca incercase sa treaca linia frontului la romani. O alta sursa de inspiratie o constituie o fotografie vazuta de Rebreanu care l-a cutremurat, imaginea reprezentand o padure de ai carei copaci atarnau spanzurati oameni cehi. Prozatorul marturiseste insa ca tragedia fratelui sau a fost numai un pretext literar, deoarece Apostol Bologa nu are nimic din acesta „cel mult poate cateva trasaturi exterioare si unele momente de exaltare (...)”.

Avem in Padurea spanzuratilor unul dintre acele romane care s-au impus nu doar printr-o tema majora, dar si prin incercarea de a schimba formula literara. E. Lovinescu prevazuse ca romanul modern se va indrepta spre viata urbana, dupa ce fusese dominat de interesul pentru sat, si spre psihologie, dupa ce socialul prevalase. Paradoxul face ca tocmai scriitorii ardeleni, majoritatea, fii de preoti, de invatatori sau de notari de la tara, sa fi fost aceia care sa „importe” in Romania tematica rurala. Nu scrisese, in definitiv, Rebreanu insusi Ion ? In Padurea spanzuratilor el face pasul spre urban si psihologic. Mai exact, o jumatate de pas, poate totusi cea mai importanta. Al doilea roman al lui Rebreanu este unul de tranzitie, intre doua varste ale genului.