Soniecika.Inmormantarea vesela

In aceste trei fictiuni definitorii pentru stilul sau, Ludmila Ulitkaia ofera un tablou al vietii ca atare, cu luminile si umbrele ei, cu micile si marile ei comedii si drame cotidiene. Dar destinele neinsemnate, vietile marunte ale eroinelor scriitoarei ruse dezvaluie intotdeauna adevaruri adanci ale existentei. Intre acestea, faptul ca in dragoste, in credinta, ba chiar si in preajma mortii, oamenii isi pastreaza intotdeauna acea unda de seninatate si acea ironie care constituie omenescul insusi.

Fac parte dintre scriitorii care pornesc de la viata. Nu construiesc, nu fac scheme pe care apoi sa le pun in pagina, ci locuiesc in scrierile mele. - Ludmila Ulitkaia

Ludmila Ulitkaia spune ca practica in romanele si povestirile sale o «antropologie aplicata», aflata mereu «la limita dintre Eros si Thanatos». Intr-adevar, eroinele ei sunt indragostite si se afla adesea deopotriva in preajma mortii, dar sunt intotdeauna inzestrate cu o imperceptibila ironie datorita careia stau neincetat de veghe in inima incurabilului. - Julia Kristeva

Ulitkaia creeaza personaje puternice, care ne arata prefacerile sufletului rus de-a lungul complicatei sale istorii. - Kirkus Reviews

Ludmila Ulitkaia este o prozatoare de prima marime in peisajul literar al Rusiei contemporane, precum si o infocata sustinatoare a libertatii de exprimare. - The Observer
Fragment din cartea "Soniecika. Inmormantare vesela. Minciunile femeilor" de Ludmila Ulitkaia:

"Nimeni nu si l-ar fi putut inchipui pe Robert Viktorovici cumparandu-i fetiscanei lui un briliant dintr-un magazin de bijuterii. De dragul adevarului trebuie sa recunoastem insa ca Iasenka era tocmai genul de fiinta mica, lipsita de aparare, care, ce mai, voia musai sa poarte pe degetel o pietricica, si pe umerii mici, sensibili la frig, un mantou...
Nici vorba ca Robert Viktorovici sa dea prilejul unor persoane straine, adica prietenilor lui, sa aleaga intre consoarte, sa compatimeasca, sa condamne, sa se indigneze...
Si petrecerea de seara isi urma cursul. Gavrilin, cam cu chef, facu pe lebada care moare, apoi pe Lenin si, la bis, pe faimosul catel care se cauta de purici. Pe urma fu prezentata o sceneta-sarada cu o fantoma, care nu cutreiera, ci chiar se tara prin Europa, o vaca cu sase picioare, interpretata de trei doamne grase acoperite cu o perdea din panza de in.
Taman acum, in momentul acesta al petrecerii isi adusera aminte de Tania, care avea talentul sa nascoceasca scenete pline de haz, si cateva doamne dintre cele mai istete se uitara cu inteles una la alta: sarmana fetita!
La vremea aceea sarmana fetita locuia intr-un barlog placut pe ostrovul Vasilievski, la prietenul ei Aliosa. La Piter erau noptile albe, iar Tania era din fire o fiinta curajoasa si ciudata, gata in orice clipa sa ia in joaca lucrurile serioase. Pentru nimic in lume n-ar fi vrut sa se desparta, cand erau singuri stateau cu ochii-n patru, iar Aliosa remarca uimit ca prezenta ei nu numai ca nu-i incurca viata, altfel plina de neprevazut, ba dimpotriva, poftim, il face sa cunoasca si alte modalitati de a rupe legaturile cu „sperietoarea", asa cum numea el cu dispret traiul asta acceptat de toti."