Pianistul. Amintiri din varsovia 1939-1945

Pianistul. Amintiri din Varsovia, 1939-1945

• Premiul pentru cea mai buna carte a anului 2000 acordat de revista Lire • Jewish Quarterly-Wingate Literary Prize in 2000 • Marele premiu al cititoarelor revistei Elle in 2002 • Inclusa pe listele celor mai bune carti ale anului 1999 din publicatiile Los Angeles Times, Boston Globe, The Sunday Times, The Guardian, The Economist, Library Journal • Cartea care a stat la baza filmului omonim regizat de Roman Polanski, distins cu Palme d’Or si cu premiul BAFTA pentru cel mai bun film in 2002 si cu trei premii Oscar in 2003 (cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun actor – Adrien Brody, cel mai bun regizor) • Traduceri in 38 de limbi

Publicata in Polonia in 1946 si apoi interzisa de autoritatile comuniste, povestea pianistului si compozitorului evreu Władysław Szpilman despre lupta pentru supravietuire in ghetou si, mai apoi, intr-o Varsovie distrusa, sta, prin valoarea sa documentara si umana, alaturi de cele mai cunoscute evocari ale Holocaustului. In septembrie 1939, al Doilea Razboi Mondial incepea cu invadarea Poloniei. Tanarul pianist sustinea pe 23 septembrie, la radio, un recital cu lucrari de Chopin, in zgomotul bombelor germane. Inca nu stia ca aceea era ultima transmisiune in direct inainte de distrugerea statiei de emisie de la Radio Polonia. Avea sa se intoarca in studio in ianuarie 1945, imediat dupa eliberarea Varsoviei, si sa reia recitalul Chopin din 1939. In acest rastimp, Władysław Szpilman pierdea tot ce poate pierde un om in vremuri de ura, frica si razboi.

Cuvant inainte de Andrzej Szpilman. Epilog de Wolf Biermann
Traducere de Luiza Savescu

Fragment din volumul "Pianistul. Amintiri din Varsovia" de Wladyslaw Szpilman:

"Eram singur. Nu numai in cladire sau in cartier, ci singur in tot orasul care pana nu demult numara un milion si jumatate de locuitori si era unul dintre cele mai bogate si frumoase orase din Europa. Acum insa era in ruine, plin de cladiri arse si prabusite, sub care erau ingropate monumentele de cultura ale intregii natiuni, adunate in veacuri, si trupurile miilor de oameni ucisi, descompunandu-se in caldura ultimelor zile din aceasta toamna.
In timpul zilei, printre daramaturi bantuiau fel de fel de oameni din afara orasului – hoti, vagabonzi. Se furisau cu lopeti pe umeri si scotoceau prin pivnitele caselor. Unul a ajuns si la ruinele cladirii in care ma aflam. Nu trebuia sa ma gaseasca. Nimeni nu trebuia sa stie ca sunt acolo. Cand a urcat scarile si era deja aproape de etajul meu, am racnit cu o voce aspra, amenintatoare:
- Was ist los? Rrraus!!! A fugit ca un sobolan speriat: ultimul dintre nemernici, inspaimantat de vocea mea, ultimul prapadit ramas in viata.
La sfarsitul lui octombrie, din podul meu, am vazut cum unul dintre grupurile acelea de hiene a fost surprins de nemti. Hotii au incercat sa explice. Repetau tot timpul: „Din Pruszkow, din Pruszkow...", aratand spre vest. SS-istii au pus patru dintre ei la zidul cel mai apropiat si i-au impuscat pe loc, cu toate rugamintile lor sa-i lase in viata. Celorlalti le-au ordonat sa sape o groapa in gradina uneia dintre vile, sa ingroape acolo cadavrele si s-o stearga. De atunci nici macar hotii nu au mai trecut prin cartier, al carui singur locuitor ramasesem.
Se apropia 1 noiembrie, se facuse frig, mai ales noaptea. Ca sa nu innebunesc de singuratate, am hotarat sa-mi organizez viata cat mai disciplinat. Aveam si acum ceasul, un Omega de dinainte de razboi, pe care, impreuna cu stiloul, il pazisem ca pe ochii din cap, fiind singura mea avere. Dupa ceasul acesta intors constiincios mi-am intocmit un plan de activitate. Toata ziua stateam intins, fara sa ma misc, ca sa crut putinele forte care-mi ramasesera. O singura data, pe la amiaza, intindeam mana dupa pesmetii aflati alaturi si o cana cu apa, dramuite cu grija, ca sa imi conserv puterile hranindu-ma regulat. De dimineata pana la masa aceea rememoram, masura dupa masura, compozitiile pe care le interpretasem candva. Aceste exercitii, dupa cum avea sa se dovedeasca mai tarziu, nu au fost lipsite de sens; dupa intoarcerea la Radio Polonia, asezandu-ma la pian, am avut tot repertoriul in memorie, ca si cum n-as fi incetat nici o clipa sa exersez in toti anii de razboi.”