O dimineata de iubire pura - Yukio Mishima

Iubiri monstruoase sau iubiri fara noroc, relatii sordide sau de un erotism care transcende tabuurile, personaje care sfideaza orice morala si sunt, unele, capabile de crime – cinice sau pasionale – si victime nevinovate. Nimic nu este banal in lumea imaginata de scriitor, nimeni nu poate spera la un final fericit. Cele sapte povestiri reunite in volumul O dimineata de iubire pura sunt tot atatea miniaturi detaliate care concentreaza in desenul lor intreaga complexitate a stilului si viziunii lui Mishima.

Desi acopera douazeci de ani din creatia literara a autorului (1946-1965), cele sapte povestiri ale lui Mishima reunite in volumul de fata sunt surprinzator de unitare, centrate in jurul marii teme a iubirii si dezvaluind un scriitor fascinat, inca de la debut, de transgresiune. Daca experienta initiatica prin care un baiat descopera iubirea intr-un peisaj magic de pe litoral ne frapeaza initial prin romantismul sau exaltat (desi sugestia unei realitati funeste nu poate fi ignorata) – O poveste despre un promontoriu este scrisa in timp ce autorul nu are nici douazeci de ani –, in O dimineata de iubire pura – povestea unui cuplu imbatranit care incearca sa-si mentina vie dragostea prin jocuri erotice perverse – gasim explicite cinismul si viziunea sumbra despre sexualitate care caracterizeaza intreaga opera a lui Mishima. Aceste doua povestiri incadreaza alte cinci texte in care sunt explorate povesti de cuplu tragice sau sordide, mereu analizate cu luciditate cruda.

Prin profunzimea analizei psihologice, Mishima este comparabil cu Stendhal, iar in explorarea personalitatilor distructive, ne aminteste de Dostoievski. - The Christian Science Monitor

Traducere si note de Andreea Sion
Fragment din cartea "O dimineata de iubire pura" de Yukio Mishima

"Totul a fost in zadar. Am inteles ca cea din imaginatia mea nu era matusa Haruko. Ea s-a intors. La casa bunicului, impreuna cu sora mai mica a sotului, care murise pe front. Bunicul Sasaki era de mult notoriu pentru excentricitatile sale: nu suporta telefonul si refuzase cu incapatanare sa fie instalat unul acasa; de cativa ani, de cand devenise hemiplegic, luase obiceiul sa-si satisfaca toanele inca de cand se trezea dimineata: a angajat din nou un servitor pe care il concediase cu zece ani in urma; a cautat in depozitul casei, timp de vreo trei zile, pipa de marinar pe care o cumparase la Berlin in anul 1902; a reluat relatiile pe care le rupsese cu cincisprezece ani in urma cu un prieten si i-a oferit, plin de generozitate, un tablou de Vlaminck; i-a venit pofta sa manance anghila anago si si-a pus servitorii sa caute prin tot orasul, desi, la vremea aceea, in Tokyo mai existau doar centre de aprovizionare rationalizata - intr-un cuvant, parca era posedat. Intr-o dimineata, a dat ordin sa fie adusa inapoi Haruko. Cu exceptia parintilor mei, toate rubedeniile s-au opus, insa toata viata lui bunicul a jubilat cand familia se coaliza impotriva lui. Straunchiul meu din Kyushu, care aflase si el vestea nu se stie cum, i-a trimis o telegrama: „Total opus cazului Haruko". Bunicul, in al noualea cer, a pastrat telegrama sub perna si o arata oricui venea. Era numai un zambet, ceea ce avea darul sa o amuze pe bunica: „Numai in momentele astea pare si el un mosneag de treaba."
In anul Showa 19, la inceputul verii, am mers impreuna cu mama si fratele meu mai mic - dar fara tatal meu, care pe atunci lucra la Osaka - s-o vizitam pe Haruko, la familia Sasaki. indata ce incepuse razboiul, bunicul se mutase la periferie. In noaptea dinaintea vizitei n-am putut dormi aproape deloc."