In jurul marii uniri de la 1918

In jurul Marii Uniri de la 1918. Natiuni, frontiere, minoritati - Lucian Boia

Sarbatorirea Marii Uniri e cu totul legitima. E legitima si o doza de mitologie: toate natiunile o au! Dar avem nevoie, dincolo de comemorari si de simbolistica eroica, si de o istorie facuta fara prejudecati, in spiritul unei abordari critice. Cel putin din partea istoricilor profesionisti!

Ne trebuie in tot cazul o istorie europeana. Romania nu e o insula, e parte a unui ansamblu. Nu ne putem izola, nici in interpretarea istoriei, nici in modul cum ne raportam la ziua de azi ori de maine. Daca privim izolat crearea Romaniei Mari, riscam sa facem abstractie de evolutiile globale si totul sa ni se para minunat. In fapt, Romania Mare a evoluat pe o scena extrem de fragila, cu primejdii rasarind la tot pasul – si, desigur, istoria inca nu s-a incheiat.

Calea europeana nu inseamna revenirea la vechi frontiere, ci, ca tel final, disparitia frontierelor si transformarea Europei dintr-un continent pana nu demult conflictual intr-o casa in egala masura primitoare pentru toti locuitorii sai. Miza, pentru noi toti, nu e trecutul, ci viitorul.

Romania e absenta in dezbaterea istoriografica europeana. Pe piata ideilor, cum se spune, nu prea existam. Raspunderea o poarta cei care inca n-au aflat ca istoria se face, astazi, altfel, in orice caz nu reincalzind la nesfarsit vechiul discurs nationalist. Centenarul Marii Uniri, in loc sa stimuleze cercetari innoitoare, risca sa se rezume la reafirmarea unor locuri comune. In memoria istorica a romanilor a ramas doar o schema mult simplificata a procesului istoric desfasurat intre 1914 si 1918. Toti romanii, cu putine exceptii, ar fi tras atunci intr-o singura directie. Nu e chiar asa! Adevarul, pur si simplu, este mai complex si mai nuantat. - Lucian Boia

Fotografiile de pe coperta Marius Amarie, MNIR.
Sceptrul regelui Ferdinand, realizat din aur si argint, dupa proiectul pictorului Costin Petrescu, cel care a conceput scenariul si scenografia ceremoniilor de incoronare de la Alba Iulia, din 1922. Cele patru tinere in port popular reprezinta noile provincii alaturi de Romania reintregita; lucratura si pietrele pretioase reflecta designul coroanei reginei Maria si al mantiilor regale, concepute de acelasi artist.
Fragment din cartea "In jurul Marii Uniri de la 1918" de Lucian Boia:

„Totul a iesit foarte bine, putea sa iasa insa cat se poate de rau. Pana la urma, in memoria istorica a romanilor a ramas doar o schema mult simplificata a procesului istoric desfasurat intre 1914 si 1918. Toti romanii, cu putine exceptii, ar fi tras atunci intr-o singura directie. Nu e chiar asa! Cand mi-am propus sa privesc mai indeaproape fenomenul „germanofiliei" acelor ani, ceea ce am gasit, scotocind prin nenumarate fonduri de arhiva, ca si prin presa, foarte diversificata, a vremii, mi-a depasit cu mult asteptarile. Cartea mea despre asa-numitii „germanofili" (eticheta aplicata atat partizanilor Germaniei si Austro-Ungariei, cat si adversarilor Rusiei, atat celor care ar fi dorit intrarea Romaniei in razboi alaturi de Puterile Centrale, cat si adeptilor neutralitatii) arata cum nu putini intelectuali romani (inclusiv nume de prim rang) au gandit atunci „altfel". Din teama de Rusia, ca si din dorinta eliberarii mai intai a Basarabiei, care parea mai primejduita, in identitatea ei romaneasca, decat Transilvania. Erau, de altfel, si destui "neutralisti", care considerau ca Romania trebuie sa se tina deoparte de teribilul macel. Nu are rost sa fie ascuns sau atenuat nici faptul ca Romania a intrat in razboi total nepregatita, cu o insuficienta inzestrare a armatei si cu un comandament care in primele luni nu s-a dovedit deloc stralucit (ar fi poate un caz de scoala despre cum trebuie facut sau nu trebuie facut un razboi). Tara era prinsa de la bun inceput in capcana: cum sa se descurce simultan pe doua fronturi: la Carpati si la Dunare? Campania din 1916 nu putea fi decat pierduta. E drept, anul urmator, 1917, a fost martorul unei rezistente admirabile pe frontul din Moldova (bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz). Reviriment care insa n-a avut cum sa impiedice (in conditiile defectiunii rusesti) incheierea dezastruoasei paci separate. In privinta pierderilor umane, raportate la totalul populatiei, Romania s-a aflat pe unul din primele locuri, daca nu chiar pe primul, printre tarile beligerante (desi a participat efectiv doar la ceva mai mult de un an din cei patru ani cat a durat razboiul)."