Divina Comedie - Infernul - Dante Alighieri

Divina Comedia. Inferno / Divina Comedie. Infernul

Editie bilingva romana-italiana

Infernul in traducerea lui Marian Papahagi aduce la lumina una dintre acele "urme", sau "semne", de poezie si traditie literara ce pot fi trezite de textul dantesc in memoria culturala a cititorului, punand in dialog originalul cu limba "noua" care il gazduieste. Versiunea de fata ne arata, in felul acesta, ca traducerea poate deveni cu adevarat o "talmacire" (dupa cum ne aminteste Irina Papahagi, in Prefata ei, ca ii placea lui Marian Papahagi sa spuna), adica o operatiune hermeneutica, de interpretare, care stabileste o "relatie vie" intre original si textul "nou". Aceasta poate reda viata - dupa cum afirma Walter Benjamin - acelor semnificatii latente ale originalului care ies la lumina doar prin contactul cu potentialul semantic al unei alte limbi, astfel incat intalnirea textului original cu noua limba ajunge sa fie chiar una dintre fortele vitale ce garanteaza "supravietuirea" marilor opere clasice in cultura tuturor timpurilor. - Mira Mocan

Fragmente din cartea “Divina comedie. Infernul" de Dante Alighieri:

“Luogo e in inferno detto Malebolge,
tutto di pietra di color ferrigno,
come la cerchia che dintorno il volge.
Nel dritto mezzo del campo maligno
vaneggia un pozzo assai largo e profondo,
di cui suo loco dicerb l'ordigno.
Quel cinghio che rimane adunque e tondo
tra 'l pozzo e 'l pie de l'alta ripa dura,
e ha distinto in dieci valli il fondo.
Quale, dove per guardia de le mura
piu e piu fossi cingon li castelli,
la parte dove son rende figura,
tale imagine quivi facean quelli;
e come a tai fortezze da' lor sogli
a la ripa di fuor son ponticelli,
cosi da imo de la roccia scogli
movien che ricidien li argini e ' fossi
infino al pozzo che i tronca e raccogli.”

“E in Infern - zis Malebolgii - un loc
de piatra tot si in culori fieroase,
precum cercul ce-l strange la mijloc.
In miezul chiar al pajistei spaimoase
se casca-un put ce larg e si profund,
de el la vreme vorbele-or fi scoase.
Acel brau de ramane e rotund,
ce-i intre put si poala rapei 'nalte,
si-n zece vai se-mparte-al sau afund.
Precum la paza zidului invoalte
santuri adanci inconjura castele,
la fel e partea unde sunt, nu alt e
chipul sub care se-aratau si-acele:
si cum din praguri de la fortarete
la rapa dimpotriva-s poduri grele,
la fel se-intind din stancile semete
punti peste santul cel adanc si mare
pana la put, ce-aduna pe razlete.”