Razboi si pace. Volumele I+II - Lev Tolstoi

În amploarea și complexitatea lui, romanul Război și pace surprinde viața societății rusești în timpul campaniei militare napoleoniene din Europa. Tolstoi urmărește îndeaproape personaje provenind din diverse medii – țărani, nobili, civili sau soldați – confruntându-se cu o situație unică erei, istoriei și culturii lor. Pe măsură ce romanul avansează, protagoniștii devin unele dintre cele mai mișcătoare și umane personaje din literatura universală.



„Nu știu pe nimeni care să poate scrie despre război mai bine decât a făcut-o Tolstoi.“ - Ernest Hemingway

„Opera asta, ca viața însăși, n-are început, n-are sfârșit. E viața însăși în eterna ei mișcare.“ - Romain Rolland

„Cel mai bun roman care a fost scris vreodată.“ - John Galsworthy



„Obiectul istoriei este viața popoarelor și a omenirii. A prinde și a cuprinde direct, prin cuvinte, viața, nu numai a omenirii, dar chiar și a unui singur popor, pentru a o descrie, este ceva imposibil.”

„Tradiția biblică spune că lipsa oricărei munci – trândăvia – a fost condiția fericirii întâiului om până la căderea lui în păcat.”

„Printre numeroasele feluri în care pot fi clasificate fenomenele vieții, este și putință de a le clasifica fie în categoria fenomenelor în care predomină fondul, fie în categoria celor în care predomină forma. Printre acestea din urmă, în contrast cu viața de la țară, din orașele de provincie mai mici și mai mari și chiar de la Moscova, se poate socoti viața de la Petersburg, și în special viața de salon. Viața aceasta e neschimbată.”

„Începând cu anul 1805, noi ne-am împăcat și iar ne-am certat cu Bonaparte, am făcut constituții și le-am desființat, dar salonul Annei Pavlovna și salonul Hélènei au rămas exact aceleași care fuseseră, unul cu șapte ani, celălalt cu cinci ani în urmă.”

„Pe lângă sentimentul general al înstrăinării de toată lumea, Natașa mai încerca, pe vremea aceea, un sentiment deosebit, de înstrăinare față de persoanele din familia ei. Toți cei din casă: tatăl, mama, Sonia îi erau atât de apropiați, atât de obișnuiți, încât orice vorbă a lor, orice sentiment al lor i se părea o jignire adusă lumii în care trăia de la o vreme. Și acest sentiment de înstrăinare o făcea nu numai să fie indiferentă față de ai săi, ci să se uite chiar cu vrăjmășie la dânșii.”