Balada inchisorii din Reading - Oscar Wilde

„Balada închisorii din Reading, ultima scriere a lui Oscar Wilde, poate fi citită ca o pledoarie pentru înțelegerea complexității naturii noastre, ca o formă de iubire și de libertate.

Azi, când poveștile lui pentru copii sunt traduse în toată lumea și sunt considerate încântătoare, când piesele de teatru sunt un reper al dramaturgiei clasice universale, când Portretul lui Dorian Gray împreună cu paradoxurile filozofice continuă să fascineze deopotrivă publicul larg și profesioniștii artelor, scăpăm din vedere că toate au fost crea­țiile unui om a cărui arhitectură interioară s-a configurat dintr-o imensă suferință.

Balada închisorii din Reading este forma cea mai înălțătoare pe care o putea lua drama ce i-a pecetluit lui Oscar Wilde această suferință: condamnarea la doi ani de închisoare pentru vinovăția de a fi fost el însuși.“ —LIANA ALEXANDRU

OSCAR Fingal O'Flahertie Wills WILDE (16 octombrie 1854–30 noiembrie 1900) a fost un prozator, poet şi dramaturg de origine irlandeză. În timpul studiilor la Magdalen College, Oxford, a început deja să scrie şi s-a arătat interesat de principiile estetismului, sub influenţa mentorilor săi John Ruskin şi Walter Pater. În anii 1880 a oscilat între diferite formule artistice, pentru a deveni cunoscut, un deceniu mai târziu, graţie pieselor sale de teatru. În anul 1884 s-a căsătorit cu Constance Lloyd, cu care a avut doi fii. Cu personalitatea sa efervescentă, ţinutele spectaculoase şi conversaţia sclipitoare, a devenit un obişnuit al cercurilor literare la modă în Londra, susţinându-şi financiar familia prin diferitele conferinţe despre estetism şi supremaţia artei, dar şi prin activitatea de jurnalist. Apărut mai întâi în Lippincott's Monthly Magazine, în iulie 1890, apoi, revizuit, în 1891, în volum, Portretul lui Dorian Gray este un roman în care îşi adună şi rafinează ideile filozofice şi care a stârnit un adevărat scandal, fiind folosit, în procesul intentat mai târziu, ca dovadă a homosexualităţii sale. Ulterior, romanul a devenit un manifest al estetismului şi una dintre cele mai importante cărţi ale secolului al XIX-lea. Tot în 1891 a apărut volumul Crima lordului Arthur Savile şi alte povestiri (Lord Arthur Savile's Crime and Other Stories), căruia i s-au succedat, în anii următori, operele sale dramatice: Evantaiul doamnei Windermere (Lady Windermere's Fan, 1892), O femeie fără importanţă (A Woman of No Importance, 1893), Soţul ideal (An Ideal Husband, 1895), Ce înseamnă să fii onest (The Importance of Being Earnest, 1895). În 1895 a fost arestat şi condamnat pentru „crimă de sodomie" la doi ani de închisoare, în acest răstimp scriind şi monologul dramatic De Profundis (1897; Humanitas, 2014). A murit în anul 1900, la Paris.