Poezia - Mircea Cartarescu

„Cand sunt intrebat care sunt cartile mele pe care le consider cele mai importante, raspund aproape automat Nostalgia, Levantul si Orbitor. De fiecare data simt insa, obscur, ca fac o nedreptate. Ca las deoparte, uitata intr-o zona umbrita a mintii, o a patra carte majora a mea, pe care de un sfert de secol ma straduiesc s-o uit, ca pe-o iubire veche si nevindecata inca. E corpusul poemelor mele lirice, scrise in tinerete, intr-un efort continuu, halucinant si epuizant, care-a durat doisprezece ani. A fost epoca in care mi-am trait viata, fara rest, numai si numai in poezie. Cand privesc in urma, vad imediat acea flacara stralucitoare, acea cautare disperata de forme noi, acea continua masurare a puterilor intr-un inegal skandenberg cu poezia, care-ar fi putut face, numai ea, opera mea completa. Cand, prin 1992, am hotarat sa nu mai scriu poezie a fost o sinucidere simbolica in speranta unei renasteri.

Mi s-a dat apoi, intr-adevar, sansa unei noi vieti in literatura, dar o viata nu separata de prima, ci izvorata in intregime din ea. Poezia a gasit o cale de-a curge mai departe in scrisul meu si a ramas pentru mine, mai departe, chiar daca dizolvata intr-un epic translucid, sensul vietii mele. Faptul ca nici azi nu ma intereseaza nimic altceva, in efemerul si enigmaticul lumii, decat poezia este mostenirea acelei epoci indepartate.

Cititorul va gasi in acest volum, reproduse integral, cele sase volume de versuri publicate de mine, la care va adauga, poate, «din citit ori amintire», al saptelea volum, Levantul, care, din motive evidente, nu si-a gasit locul aici.“

Mircea Cartarescu