Ajuta-l, Doamne, pe copil - Toni Morrison

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura

Bride este o femeie superba. Intunecimea pielii ii da o frumusete aparte. Dar aceeasi piele neagra facuse ca venirea ei pe lume sa fie un adevarat soc pentru parintii sai. Cand era mica, ar fi facut orice ca sa-i castige dragostea mamei. Acum, ca sa-si poata trai viata cum se cuvine, Bride trebuie mai intai sa se elibereze de amintirile si minciunile care o tin incatusata. In cel de-al unsprezecelea roman al sau, plasat in zilele noastre, Toni Morrison vorbeste fara ascunzisuri despre felul in care suferintele copilariei au consecinte in viata de adult, transformand ranile si furia personajelor ei in pura frumusete, socand si rascolind emotii deopotriva.

Fragment din romanul "Ajuta-l, Doamne, pe copil" de Toni Morrison:

“Bride sari in sus. A fost de ajuns sa auda ceva despre un piept plat ca problema ei o izbi iar in moalele capului. Daca nu ar fi impiedicat-o glezna, ar fi rupt-o la fuga, tasnind ca o racheta, departe de infricosatoarea banuiala ca regresa spre dimensiunile unei fetite de culoare.
Dupa inca o noapte si-o zi, Bride se mai linistise un pic. Nimeni nu observase si nici nu comentase cum arata, ce drept ii atarna tricoul pe piept, ca nu avea gauri in urechi. Numai ea stia despre parul de la axila si cel pubian, neras dar absent. Deci toate astea puteau fi o halucinatie, ca visele ei intense pe care le avea cand reusea sa adoarma. Sau nu? De doua ori se trezise noaptea si o gasise pe Rain aplecata deasupra ei sau ghemuita prin apropiere — nu amenintatoare, doar privind-o. Dar cand ii vorbise, fata disparuse.
Neajutorata, nelalocul ei. Lui Bride ii era acum clar de ce lumea ducea asa o lupta cu plictiseala. Lipsita de distractii sau de activitati fizice, mintea amesteca haotic lucrurile, raspandind amintiri peste tot. O ingrijorare bine tintita ar fi fost o imbunatatire fata de zdrentele de ganduri disparate. Fara, coerenta limitata a unui vis, mintea ii sarea de la cum aratau unghiile ei atunci cand se izbise de un stalp, la evaluarea rochiei de gala a unei celebritati, la starea propriilor dinti. Era blocata intr-un loc atat de primitiv ca nu avea nici macar un radio pe care sa-I asculte in timp ce se uita cum un cuplu isi vedea de treburile zilnice — de gradinarit, curatenie, gatit, tesut, tuns iarba, despicat lemne, pus conserve. Nu avea cu cine sa vorbeasca, cel putin nu despre lucrurile care o interesau. Refuzul ei hotarat de a se gandi la Booker ceda invariabil. Dar daca nu reusea gaseasca? Dar daca nu este cu domnul sau doamna Olive ? Se va duce totul naibii daca nu va reusi sa, dea el. Dar si daca reusea, ce avea sa faca sau sa spuna? Simtea ca, toata viata fusese dispretuita si respinsa de toata lumea, mai putin de Brooklyn si Sylvia, Inc.”