Moartea unui dansator de tango - Stelian Tanase

Moartea unui dansator de tango este cea mai frumoasa carte a lui Stelian Tanase si o posibila carte de vizita a prozei sale. - Paul Cernat

Romanul este construit ca un "dosar" al Sigurantei, din notele unor informatori, transcrieri ale inregistrarilor cu tehnica operativa, declaratii etc. Detaliile sunt abundente si pertinente, autorul fiind un excelent cunoscator al epocii. Trama epica este destul de simpla: ca sa nu fie luat pe front, Vrabete merge la un medic care ar trebui sa-i sectioneze usor tendonul lui Ahile pentru a-l face sa schiopateze temporar. Numai ca mutilarea va fi pe viata, iar cariera de dansator profesionist pe care o visa Gogu Vrabete zis "Tango" va ramane un vis. Reuseste, in schimb, sa ramana in Bucuresti, un Mic Paris agonizand, unde-si dezvolta "afacerile", pierzandu-si noptile prin aceleasi saloane de dans si bordeluri ca inainte de razboi, alaturi de gangsteri, artisti ratati, boieri scapatati, ofiteri nemti sau rusi, in functie de vremuri. E versiunea antieroica a epocii cea pe care ne-o ofera aici Stelian Tanase, aceea in care oamenii sunt spulberati zilnic pe strazi de bombe ce cad la intamplare, absurdul mortii facand indivizii sa traiasca intens clipa, caci niciodata nu se stie daca va mai exista inca o zi. Dragostea fulgeratoare a lui Vrabete pentru dansatoarea Larisa mentine perspectiva "la firul ierbii". Dramele marunte, geloziile, crimele pasionale, desfraul se desfasoara indiferente la marea tragedie a istoriei care zguduie lumea. - Luminita Corneanu

Gogu Vrabete reprezinta destinul Romaniei, un loc insignifiant, prin care treceau toti, invadat de oricine, o Valahie hotarata sa nu insemne nimic, sa nu se opuna nimanui, sa cada la pace cu vremurile traite. - Juan Jimenez Garcia

Apeland cu generozitate la un limbaj spumos, insinuant si alert, scriitorul inventeaza o poveste vintage de-a dreptul diabolica, asemenea unui film alb-negru cu gangsteri si prostituate, din care transpar, intr-o continua revarsare, sex si violenta, iubire si ura, viclenie si candoare, istorie si fictiune - ingredientele unui cocktail perfect pentru un roman surprinzator si necrutator. - Mauro Barindi

Lumea conturata de Stelian Tanase este parca desprinsa dintr-un film diferit de cel al razboiului. Cu amenintarea permanenta a mortii, oamenii devin si mai avizi de viata, vor sa traiasca intens ceea ce ar putea fi ultimele clipe. Astfel ca Bucurestiul anilor 1940 este un oras viu, animat, efervescent, ca intr-un film cu Humphrey Bogart. - Silvia Dumitrache

Bucurestiul "dansatorului de tango" Gogu Vrabete e Bucurestiul lui Jean Moscopol, Sergiu Malagamba si Constantin Tanase: un cocktail ametitor de scene integrate intr-o fantasma nostalgica plina de concretete. Elogiu al Capitalei interbelice la crepuscul, romanul se constituie, in cele din urma, drept un imn epicureic al bucuriei de a trai viata cu frenezie, pana la capat: "Nu-ti imagina un oras cenusiu, posomorat si infricosat. Ne distram de minune. Spectrul mortii dadea vioiciune si imbujora obrajii. Viata de noapte era extrem de vie. Se dansa conga si foxtrot, de bani nu ducea nimeni lipsa. Localurile ocupate nonstop. Teatrele dadeau spectacole cu salile pline. In magazine se inghesuia lumea. Mirosul de cafea te imbata, stofele fine excitau buricele degetelor. Se faceau afaceri mari, se dadeau lovituri babane. Imbogatitii de razboi, febrili, lacomi, si-au facut aparitia ca un grup de ciori la hoit. Piata neagra, gangsterii, bandele, coruptia, depravarea - nu lipsea nimic din peisajul obisnuit al ocupatiilor straine. Excitant sa stii ca maine te nimereste un glont ratacit. Ca iti intra noaptea in casa niste soldati sa-ti reguleze nevasta si sa-ti goleasca sifonierul. Ce te faci? O dai pe veselie. Pretuiesti clipa. Stii ca ti se confisca banii din banca, porcul din curte, pravalia unde vinzi nimicuri, casa cu marchiza din Obor." Prostituatele, dansatorii, escrocii, turnatorii "iau fata", de fiecare data, agentilor istoriei politice mari sau le imprumuta, pervers, mastile, intr-un univers al deghizamentelor in care nimeni nu e ce pare a fi. - Paul Cernat