Luminatorii - Eleanor Catton

• Autor distins cu Booker Prize pentru literatura

Un roman cu o structura monumentala si o intriga complexa, in care personajele ni se dezvaluie sub influenta cerului plin de stele.
In anul 1866, avocatul Walter Moody paraseste Insulele Britanice planuind sa se alature cautatorilor de aur din Noua Zeelanda. Dupa ce este martorul unei intamplari neobisnuite si infricosatoare petrecute pe mare, tanarul ajunge din intamplare in mijlocul unei reuniuni secrete, in care doisprezece barbati incearca sa descalceasca misterul mortii unui pustnic, al averii colosale descoperite in coliba acestuia si al tentativei de suicid a unei tarfe. Moody este invitat sa asculte intamplarile, iar din acest moment destinul lui se schimba, impletindu-se cu cel al locuitorilor din orasul Hokitika.
Structurandu-si romanul astfel incat sa reflecte simbioza dintre protagonistii cartii si miscarile astrilor, Eleanor Catton creeaza in Luminatorii o poveste captivanta, in care psihicul uman este analizat cu umor si ironie detasata.
Fragment din roman:

“Dorinta i-a fost indeplinita; i s-a cumparat un bilet de calatorie pe vaporul Fortunate Wind, cu destinatia Port Chalmers. In ziua plecarii tatal lui l-a povatuit sa fie mereu cu capul pe umeri, sa practice virtutea si sa vina acasa odata ce va fi vazut indeajuns din lumea larga incat sa-si stie locul in ea. Calatoriile in strainatate, i-a spus el, erau cel mai bun mijloc de educatie, fiind de datoria unui gentleman sa vada si sa inteleaga lumea. Dupa ce si-au strans mana, i-a oferit tanarului Staines un plic cu bani de hartie, l-a sfatuit sa nu-i cheltuiasca pe toti deodata si i-a spus buna dimineata, ca si cum baiatul ar fi plecat doar la o plimbare si ar fi urmat sa fie inapoi pentru dejun.
- Cu ce se ocupa? intreba Carver.
- Este magistrat, raspunse Staines.
- Si e competent?
Tanarul ofta, impingandu-si un pic capul spre ceafa.
- O... da, presupun ca e competent. Cum sa-l descriu pe tatal meu! Este un om care citeste mult si este bine vazut in profesia lui, dar are o viziune bizara asupra lucrurilor. De exemplu: mi-a spus ca mostenirea mea consta doar in vioara si aparatul lui de ras, afirmand ca un om care vrea sa-si croiasca un drum in viata nu are nevoie decat de un barbierit curat si de un instrument cu care sa faca muzica. Cred ca a stipulat exact asa in testamentul lui, lasandu-i mamei tot restul averii. E un ins cam ciudat.
- Hm, zise Carver.
Era ultimul mic dejun pe care il luau impreuna la Hotelul Hawthorn. A doua zi dimineata, goeleta Blanche pleca spre Hokitika, iar bacul Godspeed, proaspat reparat si calafatuit, urma sa ridice ancora spre Melbourne cateva ceasuri mai tarziu."