Anul potopului - Margaret Atwood

Bine ati venit in universul exorbitant al imaginatiei lui Margaret Atwood!

Daca Oryx si Crake era povestea zilelor de dinainte de sfarsit, Anul potopului – cum o sugereaza si titlul – ne arunca in mijlocul apocalipsei, relatata din perspectiva celor mai improbabili supravietuitori: doua femei inabile social ale caror vieti esueaza in mijlocul unui grup de fanatici religiosi ce asteapta, ironic, tocmai sfarsitul lumii. Cand – ca urmare a actului de terorism genetic din prima carte – majoritatea populatiei lumii moare, ce vor mai face cei cativa ramasi in viata? Atwood spune pe indelete povestea acestor ultimi actori umani din istorie, incercand sa se descurce intr-o lume pe care uneori tocmai lacomia sau indiferenta lor au facut-o imposibil de recunoscut.

Scrisa cu energie, inventivitate si cu mult fler narativ... O carte captivanta si viscerala ce scoate in evidenta talentul pur de povestitoare al lui Atwood. - New York Times

Un thriller care-ti va face inima sa-ti sara din piept. - Washington Post

Fragment din cartea "Anul Potopului" de Margaret Atwood:

"Am intalnit-o prima oara pe Amanda in Anul Zece pe cand aveam zece ani: am avut mereu o varsta egala cu numaratoarea anilor, asa ca-i usor sa-mi aduc aminte cand s-a intamplat.
Era Ziua Sfantului Farley al Lupilor — o zi in care Tinerii Bionieri plecau sa adune resturi, zi in care trebuia sa ne legam acele oribile cravate verzi la gat si sa colectam materiale reciclabile pentru obiectele confectionate de Gradinari. Uneori adunam resturi de sapun, purtand cosuri din rachita si facand turul hotelurilor si restaurantelor bune, pentru ca acestea aruncau o gramada de sapun. Cele mai bune hoteluri erau in cartierele bogate ale plebeilor — Fernside, Golfgreens si, cel mai bogat dintre toate SolarSpace —, iar noi mergeam cu autostopul pana acolo desi era interzis. Asa erau Gradinarii: iti spuneau sa faci un lucru, apoi iti interziceau sa alegi calea cea mai simpla.
Sapunul cu miros de trandafiri era cel mai bun. Bernice si cu mine luam acasa o parte din el, iar eu il pastram pe al meu in fata de perna, ca sa acopar mirosul de mucegai al paturii mele umede. Restul li-l duceam Gradinarilor, ca sa-l topeasca in cutiile negre ale masinilor de gatit solare de pe Acoperis, apoi sa-l raceasca si sa-l taie in bucati. Gradinarii foloseau o gramada de sapun, pentru ca-si faceau o multime de griji in privinta microbilor, dar o parte dintre calupurile de sapun erau puse deoparte. Erau infasurate in frunze si erau legate de jur imprejur cu sfori facute din impletituri de iarba, pentru a fi vandute turistilor si celor care veneau sa caste gura la Targul de Marfuri Naturale „Arborele Vietii”, pe care-l organizau Gradinarii, laolalta cu pungile cu rame si napii, dovleceii si celelalte legume organice pe care Gradinarii nu le consumasera ei insisi.
Ziua aceea nu era o zi a sapunului, ci o zi a otetului. Mergeam la intrarile din dos ale barurilor, cluburilor de noapte si ale cluburilor de striptease si scotoceam prin tomberoane dupa resturi de vin, turnandu-l in galetile emailate pe care le primeau Tinerii Bionieri. Apoi le taram dupa noi, indreptandu-ne spre cladirea Clinicii, unde aveau sa fie turnate in butoaiele uriase din Camera pentru otet si lasate sa fermenteze pana se transformau in otet, pe care Gradinarii 11 foloseau ca sa-si curete casele. Ce mai ramanea era pus la decantat in sticlele mici pe care le adunam cand plecam la colectat si care aveau lipite pe ele etichetele Gradinarilor. Acestea erau mai apoi vandute la targul Arborele Vietii, odata cu sapunul.
Munca pe care o faceam ca Tineri Bionieri urma sa ne ofere niste valoroase lectii de viata cum era, spre exemplu, aceea ca nimic nu trebuia irosit aiurea, nici macar vinul din locurile pacatoase."