Masinarii infernale - Philip Reeve

Masinarii infernale. Cartea intai din Cronicile oraselor flamande

Unele cicatrici nu dispar. Este o lume in care orasele mai puternice le inghit pe cele mai slabe.

Intr-un viitor postapocaliptic, lumea este un teren de vanatoare pe care orasele - masinarii infernale pe roti - isi disputa suprematia, inghitindu-se unele pe altele. In Londra mecanizata din care n-a iesit niciodata, Ucenicul Istoric Tom viseaza sa devina un erou, insa adanc in pantecele metropolei sale, Hester Sahw face prima miscare intr-o lupta pe viata si pe moarte. Desi nu vrea decat sa se razbune, ea intelege ca, de fapt, si-a asumat o responsabilitate mai mare si descopera ca dragostea si aventura pot fi la indemana oricui. Trebuie doar sa invete sa aiba incredere in oameni.

Tu nu esti un erou, iar eu nu sunt frumoasa, zise fata, si probabil ca nu vom trai fericiti pana la adanci batraneti. Dar suntem in viata si suntem impreuna, si vom fi bine.


Din seria Cronicile oraselor flamande fac parte:
• Cartea 1: Masinarii infernale
• Cartea 2: Aurul pradatorului

Fragment din romanul "Masinarii infernale" de Philip Reeve:

"- Stai! striga Tom, pe jumatate alergand, pe jumatate plescaind prin noroi, straduindu-se s-o ajunga. Hester! Domnisoara Shaw!
- Lasa-ma-n pace! se rasti ea.
- Unde mergi?
- Trebuie s-ajung inapoi la Londra, nu? Am avut nevoie de doi ani sa dau de urma ei, traversand Lumea de Afara pe jos, sarind la bordul unor orasele cu speranta ca vor fi inghitite de Londra. Iar cand am ajuns intr-un final acolo si l-am gasit pe Valentine, care a coborat sa faca turul atelierelor, asa cum mi-au spus scotocitorii ca obisnuieste, ce s-a-ntamplat? Un idiot m-a oprit sa-i scot inima din piept asa cum merita, zise ea, apoi se opri din mers si se intoarse catre Tom. Daca nu ti-ai fi bagat tu nasul, ar fi mort, iar eu as fi cazut si-as fi murit langa el, si acum m-as fi odihnit linistita!
Tom se holba la ea si, inainte de a se putea stapani, ochii i se umplura de lacrimi intepatoare. Se detesta fiindca se facea de ras in fata lui Hester Shaw, dar nu se putea abtine; socul celor ce i se intamplasera si gandul ca fusese abandonat aici il coplesira, iar lacrimile fierbinti i se revarsara pe chip si taiara brazde albe prin noroiul ce-i acoperea obrajii.
Hester, care fusese pe punctul de-a se intoarce si-a porni mai departe, se opri si-l privi, ca si cum nu era sigura de ceea ce vedea.
- Plangi! rosti in cele din urma, incet si cu blandete, parand surprinsa.
- Scuze, smarcai Tom.
- Eu nu plang niciodata. Nu pot. N-am plans nici macar atunci cand Valentine mi-a ucis parintii.
- Ce? Glasul lui Tom tremura din cauza plansului. Domnul Valentine n-ar face niciodata asa ceva! Katherine a spus ca n-a fost in stare nici macar sa omoare un pui de lup. Minti!
- Si-atunci cum se face ca esti aici? intreba ea batjocoritor. Te-a imbrancit dupa mine, nu-i asa? Pentru simplul motiv ca mi-ai vazut chipul.
- Minti! repeta Tom.
Insa isi amintea mainile mari care-l impingeau; isi amintea caderea si luminita stranie care lucise in ochii arheologului.
- Deci? intreba Hester.
- El m-a imbrancit! murmura Tom stupefiat.
Hester se multumi sa stranga din umeri, de parca ar fi spus: „Vezi? Vezi cum este el de fapt?" Apoi ii intoarse spatele si-si continua drumul.
Tom se grabi, o ajunse din urma si merse alaturi de ea.
- Vin cu tine! Trebuie sa ma-ntorc si eu in Londra! O sa te-ajut!
- Tu? intreba fata si rase suierat, apoi scuipa in noroiul de la picioarele lui. Crezusem ca esti omul lui Valentine. Acum vrei sa m-ajuti sa-l omor?
Tom clatina din cap. De fapt, nu stia ce vrea. O parte din el continua sa se agate de speranta ca totul era o neintelegere, iar Valentine era bun, si blajin, si curajos. In niciun caz nu voia sa-l vada ucis, si pe sarmana Katherine ramasa fara tata. Totusi, trebuia sa ajunga cumva in Londra si n-o putea face singur. Si, oricum, se simtea responsabil pentru Hester Shaw. La urma urmelor, era vina lui ca fusese ranita."